Cred că ceea ce ne lipsește cu adevărat este rolul de ascultător. Suntem un adevărat eșec la acest capitol. Nu știm să ascultăm un suflet zdrobit, să ridicăm un om. Auzim, dar nu ascultăm pentru că noi ne credem cei importanți. Trecem pe lângă un suflet sângerat și nu facem decât să-l arătăm cu degetul.

Când ai ajutat ultima dată o inimă? Când ai legat o rană? Când ai ascultat un suflet fără să-l întrerupi? Când ai plâns cu el? Când ai oferit o îmbrățișare?

Noi ne-am fost îndeajuns pentru că am ajuns să ne iubim DOAR pe noi. Pentru ceilalți resursele ni s-au scurs pentru că am investit prea mult în egoismul nostru, crezând că nu e destul de mare. DAR, este prea mare pentru noi, cei care ne declarăm copiii lui Dumnezeu.

Când nu suntem în stare să ascultăm strigătul unui duh zdrobit, îl călcăm și mai mult în picioare. Nu e nevoie de teorii prea multe. Ascultare.

Ce mult ajutăm un suflet doar ascultându-l! Și totuși nu o facem. Dar câtă responsabilitate avem pentru sufletele altora și prea puțin ne pasă!

Strălucim noi pentru Hristos plângând pentru alții? Ei nu au nevoie de teologie, ci de dragoste, de ascultare. Au nevoie să găsească în noi încredere, să îi iubim așa cum a făcut Hristos, Cel mai bun ascultător al păcătoșilor.

Să renunțăm dar la ochiul judecător! Să ne rugăm pentru ochiul iubitor.

Unde sunt acești noi care plâng pentru necazul altuia?

Cât o să mai plângem noi înaintea lui Hristos pentru că nu am vrut să iubim! Știm să iubim, chiar știm, dar nu vrem să ne consumăm pentru alții. Am întors toată dragostea în dreptul nostru.

Dacă zice cineva: „Eu iubesc pe Dumnezeu” și urăște pe fratele său este un mincinos, căci cine nu iubește pe fratele său pe care-l vede cum poate să iubească pe Dumnezeu, pe care nu-L vede? Și aceasta este porunca pe care o avem de la El: cine iubește pe Dumnezeu iubește și pe fratele său. (1 Ioan 4: 20,21)

Suflete, iubește cât mai ai timp, ascultă inimi frânte și pune măcar un petic cu dragoste pe rana celuilalt.

Doamne,

dă-mi o fărâmă din inima Ta

și lipește-o inimii mele.

Ca să iubesc ca Tine,

ca puțin din Tine.

Dă-mi o ureche ca a Ta

ca să ascult ca Tine,

să ascult suflete.

Dă-mi milă ca a Ta

ca să-mi pese de alții

măcar puțin din cât îți pasă Ție.

Pune o lacrimă de a Ta

în ochiul meu,

ca să plâng măcar puțin pentru alții

așa cum plângi Tu.

Dă-mi orice din Tine,

ca să pot face o diferență în lume

și să doresc să mă întorc din nou la Tine.

• Dacă v-a încurajat acest articol, puteți citi și articolul Locul tău.
• Pentru mai multe detalii, puteți accesa pagina noastră de Facebook.