Iubirea Ta nu m-a lăsat
Mi-am analizat viața. Mi-am analizat tot trecutul și prezentul. Am descoperit atât de multe… Mai pe scurt, am descoperit iubirea la alt nivel.
Te-am văzut acolo, prezent la fiecare pas. Când o luam în stânga sau în dreapta, Tu erai lângă mine împingându-mă pe drumul cel bun, cel corect. M-ai ales. Știu asta. Simt asta. Când eram pierdută și nu mai știam cine sunt, Tu ți-ai făcut simțită prezența. Mi-ai vorbit prin Cuvânt și mai ales din atâția oameni. M-ai readus la Tine din locuri pustii și confuze. Mi-ai dat un nume, m-ai făcut copilul Tău și mi-ai dat un scop, m-ai umplut de Duhul Tău cel Sfânt.
Acum văd și înțeleg iubirea infinită pe care o ai pentru mine. Chiar dacă aș vrea să mă îndepărtez de Tine, iubirea Ta nu m-ar lăsa.
Dragostea Ta mă ține, ea îmi dă speranță și mă întărește. Uitându-mă în spate, nu înțeleg cum nu am reușit să-Ți văd Fața mai devreme. M-am lăsat copleșită de toate lucrurile astea de-o clipă de pe pământ, de frici și nevoi, încât nu am crezut că Tu îmi poți aduce liniștea mult dorită. Acum, însă, știu. Acum cred pentru că trăiesc și experimentez adevărata pace pe care doar Tu mi-o poți da.
Nimeni și nimic nu m-ar putea convinge să renunț la Tine. Mulțumirile pe care Ți le adresez zilnic sunt prea puține în comparație cu ce faci Tu pentru mine și în comparație cu cât ai merita. Nimic nu se compară cu iubirea unui Tată. Și încă ce Tată măreț avem…
Te laud zilnic pentru că ai adus salvare vieții mele. Datorită Ție am aflat ce reprezintă cu adevărat iubirea. Nu e nimic mai împlinitor decât să fii în brațele Celui ce ți-a dat viață, să fii acasă, la masă cu Dumnezeu. Gândește-te la această imagine, pentru că ea va dura o veșnicie.
Pentru mai multe informații, vezi pagina de Facebook .
Dacă ți-a plăcut acest articol, vezi și articolul anterior .