Tu îți cunoști Dumnezeul, cunoști destinația și drumul până acolo. Nu te lăsa influențat de nimic ce te-ar putea distrage, ci continuă plin de încredere, înaintează către Cel ce e gata să te primească cu brațele deschise. Către Cel ce te așteaptă acasă. Citește, roagă-te și nu neglija părtășia cu Dumnezeu. Vorbește-i zilnic iar El îți va răspunde.
Arhiva
Rugăciunea: mai poate ea schimba ceva?
Și de multe ori este nevoie să ne lovim de refuzuri, de uși închise, care să ne atenționeze că suntem pe un drum greșit. Daca suntem suficient de maturi, nu vom rămâne acolo supărați cu mâinile în sân, ci vom căuta să înțelegem de ce Dumnezeu nu a dorit acele lucruri cerute pentru noi. Vom alege să îi căutăm Fața și să cunoaștem mai mult voia Lui, aliniindu-ne planului pregătit pentru noi mai dinainte.
Dumnezeu pe primul loc
Ce vrea El să ne învețe este să-l punem pe primul loc în tot ceea ce facem. Atunci inima Lui se va bucura, își va găsi plăcere când se va uita înspre noi, iar noi vom fi umpluți de pace și putere.
3 motive pentru care ai nevoie de o comunitate sănătoasă
Nu mă pot dezvolta ca urmaș a lui Hristos în izolare. Dumnezeu m-a creat să trăiesc și să mă dezvolt în comunitate, iar fără comunitate credința mea devine slabă, șubredă chiar stagnează, e predispusă pierii. Comunitatea sănătoasă mă duce mai aproape de Hristos.
Ești obosit?
Încetează să mai tragi de tine până la ultima picătură de energie. Nu vei face decât să-ți pui singur piedici. O zi de lucru în care ai fost odihnit face mai mult decât o săptămână de lucru în care ai încercat să accesezi orice gram de energie care a mai rămas.
Așteptarea – Binecuvântare sau Blestem?
Pentru că așteptarea e forma lui Dumnezeu de a-ți spune: odihnește-te în Mine, lasă totul în Mâna mea, să primești ceea ce vreau să-ți ofer, ceea ce ai nevoie. Nu blestem, ci binecuvântare.