Ce simți când spui „Hristos a înviat!”? Ce mișcă în tine acest salut? Nu vom înțelege niciodată chinul prin care a trecut Fiul lui Dumnezeu, dar măcar să îi arătăm respectul Care I se cuvine.
Arhiva
Nu eu! Dumnezeu.
Nu eu! Nimeni altcineva! Doar Dumnezeu a crezut în mine și nu m-a abandonat, în ciuda eșecurilor mele. Când am căzut, a fost ca să învăț că cel care cade poate căpăta puterea să se ridice și să continue alergarea.
Secția de Oncologie – Mărturie
Dacă vrei să înțelegi sensul vieții trebuie să vizitezi secția de Oncologie. Toți la fel, cu capetele lipsite de păr și pielea galbenă, îți vor aminti că viața e mai mult decât lucruri materiale. Viața e despre fericire și speranță.
Dacă mori, unde îți va fi îngropată inima?
Dacă murim, unde ne va fi îngropată inima?
Cui apaține inima noastră? Va fi îngropată în Dumnezeu sau în Pământ?
Bârfa și vindecarea limbii bârfitoare
Suntem chemați de Dumnezeu ca să răspândim Cuvântul Lui oamenilor. Cum îndrăznim să ne folosim de aceleași buze cu care Îl lăudăm pe Dumnezeu la biserică ca să bârfim acțiunile altora? Suntem buni să găsim atâtea scuze și totuși niciuna nu este validă în fața lui Dumnezeu.
Despre sufletul unei mame zdrobite
Nu mai vedea cu ochii, dar mă simțea și mă cauta să mă țină în brațe. El nu mai vorbea de mult, de 3 săptămâni nu scotea niciun sunet. Dar înainte să plece m-a strigat de 3 ori și apoi și-a înălțat sufletul la cer. Mi-am dat seama că și-a luat rămas bun, căci m-a iubit mult. Acele cuvinte mi-au rămas în minte și în suflet.