Ce îmi place cel mai mult e momentul în care las hotărârea în mâna Domnului. Momentul în care umerii mei devin mai ușori datorită eliberării poverii duse. Pentru că Dumnezeu cunoaște mult mai bine decât mine sfârșitul sau continuarea unui lucru.
Preluăm prea rapid volanul și Îl punem pe Dumnezeu în dreapta. Cădem în groapă și ne acomodăm cu ea, în loc să căutăm soluții de ieși de acolo. Pentru că ne uităm la neputința noastră și nu mai vedem puterea Lui. Ne uităm la durerea noastră în loc să ne amintim de durerea Lui.
Aud mereu ” Fă ceea ce simți, urmează-ți inima.” Dar oare cât de mult îți poți permite să trăiești după ceea ce simți? Cred că limitele sunt oferite cu un scop. De a crea un zid între plăcerile aduse de Dumnezeu, și cele oferite de lume. Duhul Sfânt e cel care îți șoptește mereu unde și înspre ce să te îndrepți, și tot El e cel care îți spune de ce să te ferești.
Într-o lume în care trădarea și-a făcut loc tot mai mult în viețile noastre, să găsești un om loial este o comoară. Dragostea lui Dumnezeu ne îndeamnă la ea. Totul pornește de la dragoste. Atunci când ai o dragoste față de Dumnezeu, față de cei din jur, respectul, loialitatea, credincioșia, bunătatea și mila sunt și ele prezente.
Cum ar fi la fiecare pas să ți se vorbească cu bunătate? Să fii înconjurat de fapte pline de bunătate, de zâmbete curate, de ochi blânzi și de inimi largi, de mâini întinse? Acum înțelegi de ce farmecul unui om este bunătatea lui?
Într-o lume plină de îngrijorări, temeri, frici, mulți au uitat de liniștea și bucuria pe care doar pacea le poate aduce.
E foarte interesantă pacea lui Isus. Pacea pe care o avea în anumite situații în care cei din jur erau disperați, se simțeau pierduți. Pacea pe care El o avea in barcă în mijlocul furtunii, pacea pe care o avea când a înviat-o pe fiica lui Iair în timp ce, cei din casă plângeau.
